Get Adobe Flash player

scriitor

Întâlnirile literare de vineri

   Vineri, 29 martie a.c., de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumelor Sub fascinația lingvisticii bănățene, de SIMION DĂNILĂ, Lumi paralele. Universul durerii în Cartea lui Iov și Lumi paralele. Năvodul cuvintelor, de REMUS GIORGIONI, Paleoclimat, de LAURIAN LODOABĂ, A opta treaptă, de DAN FLORIȚA SERACIN, Pasajul discret, de CRISTIAN GHINEA, precum și prezentarea revistei lugojene Banat, cu scriitoarea ADRIANA WEIMER.

Vacanță la mare pentru scriitori

   Colegii care doresc să își petreacă vacanța 2013 la Casa de odihnă ”Zaharia Stancu” de la Neptun, sunt invitați să vizualizeze conditțile și Regulamentul asezământului la adresa de internet http://www.uniuneascriitorilor.ro/12-03-2013-regulament-de-functionare-a-casei-scriitorilor-zaharia-stancu-de-la-neptun/

Ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din România

   În ziua de 12 martie a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului USR, care a început cu o informare a preşedintelui asupra situaţiei USR, cu un accent pe situaţiea reală a Uniunii şi a procesului mutării din Casa Monteoru, care se va încheia în ziua de 15 aprilie. Dl Nicolae Manolescu a subliniat – a câta oară? – că tot ce se vehiculează prin mass-media în ultimele săptămâni sunt inexactităţi, evident direcţionate în atacuri la persoană. În urma retrocedării Casei Monteoru familiei Angelescu, birourile Uniunii se vor regăsi în Casa Vernescu, acolo unde au mai funcţionat o vreme şi în anii ʼ90. În ce priveşte finanţarea activităţilor Uniunii, aceasta s-a reluat, cu o anume economie, reducerea salariilor cu 10 la sută şi reducerea personalului revistelor USR cu câte un post, ca urmare a încheierii contractului pentru spaţiul fostului cazinou de la Casa Vernescu şi a obţinerii unor finanţări de la Ministerul Culturii pentru revistele ANUC.  
   A fost prezentat raportul Comisiei de Cenzori privind anul financiar 2012. Primvicepreşedintele USR, dl Varujan Vosganian, a prezentat bugetul USR pe anul în curs, buget care a fost aprobat, prin votul membrilor Consiliului. Atât raportul cât şi bugetul au confirmat redresarea financiară a USR.
   Intense dezbateri au fost consacrate modificărilor aduse statutului USR, în vederea desfăşurării mai eficiente a activităţilor diverse ale uniunii. A fost votat de către membrii Consiliului Uniunii Scriitorilor din România STATUTUL modificat, aşa cum a rezultat din dezbaterile care au avut loc în Filiale şi din propunerile primite de Comisia de Statut.
   Preşedintele Comisiei de Validare, dl Dan Cristea, a dat citire listei de membri stagiari care au avut dreptul să se titularizeze după cei trei ani prevăzuţi în statut. Dintre aceştia, o parte au devenit membri titulari. Menţionăm că în noul statut nu mai sunt prevăzuţi membri stagiari, urmând ca aceia care au rămas stagiari să aştepte până când se fac cei trei ani care le permit definitivarea în USR.  
   Consiliul a luat de asemenea în discuţie statutul revistei Secolul 21, care nu aparţine USR, dar deţine spaţii generoase în Casa Vernescu. Au fost luate în discuţie şi situaţiile revistelor Memoria şi Secolul 21, care nu aparţin USR, dar au redacţiile la Casa Vernescu.
   A fost ultima şedinţă a Consiliului Uniunii Scriitorilor care s-a ţinut în Sala Oglinzilor din Casa Monteoru.
   Comisia de Validare a decis titularizarea următorilor scriitori, membri ai Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România:Tudor Creţu, Doina Bogdan Dascălu, Bata Marianov, Aurelian Sârbu, Adriana Weimer.

Sedința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România

  În ziua de 11 martie a.c. a avut loc şedinţa Comitetului Director al USR, în prezenţa preşedintelui USR, Nicolae Manolescu, a primvicepreşedintelui Varujan Vosganian, a vicepreşedintelui Gabriel Chifu şi a membrilor săi, Mircea Mihăieş, Calistrat Costin, Cassian Maria Spiridon, Leo Butnaru, Horia Gârbea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu
Ordinea de zi a cuprins o informare a preşedintelui USR, dl Nicolae Manolescu, asupra situaţiei Uniunii, anunţând redresarea financiară a USR: începerea derulării contractului de închiriere a Casei Vernescu, precum şi sprijinul serios promis de Ministerul Culturii revistelor ANUC, printre care şi cele ale USR. S-a discutat de asemenea despre mutarea sediului central al Uniunii la Casa Vernescu, din cauza retrocedării de către stat a Casei Monteoru moştenitorilor, în urma unui proces de anulare a donaţiei din 1945.
Vicepreşedintele USR, dl Gabriel Chifu, a prezentat stadiul proiectului Legii timbrului cultural, modificată în aşa fel încât să poată fi funcţională, precum şi modul de funcţionare şi tarifele Casei Scriitorilor „Zaharia Stancu“ de la Neptun, care sunt afişate pe situl USR şi pe siturile filialelor USR.  S-a hotărât încheierea unui protocol între USR şi Primăria Sectorului 2, în vederea organizării Centrului Cultural European Gara de Est 1903.
Comitetul Director a luat act de demisia doamnei Irina Horea din funcţia de vicepreşedinte al USR.

Întâlnirile literare de vineri

   Vineri, 15 martie 2013, de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc un dialog despre nominalizații Concursului de literatură dialectală MARIUS MUNTEANU și lansarea volumului Izvoare și preocupări dialectale în Banat de MARCU MIHAIL DELEANU.

Întâlnirile literare de vineri

   Vineri, 8 martie 2013, ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc o întâlnire cu ILINCA ILIAN (traducere, studiu introductiv la volumul Vicente Huidobro, Altazar)șiADRIAN BODNARU (volume de poezie Poli și Dictando,co-traducător al volumuluiVicente Huidobro, Altazar).

Pages