Get Adobe Flash player

Anunțuri

Invitaţie

   Joi, 15 aprilie, ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor va avea loc Ziua Editurii Palimpsest.
   Cu acest prilej, vor fi lansate volumele Leoaica rănită de Aurel Gheorghe Ardeleanu, Poetica imanenţei de Eugen Dorcescu şi Nopţi fără heruvim de Ion Jurca Rovina.
   În partea a doua a manifestării va fi aniversat prozatorul Titus Suciu, la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Precizări importante

Stimaţi colegi,

   Vă mulţumim tuturor celor care v-aţi manifestat interesul faţă de demersurile echipei de realizare a acestui site. Elaborarea lui este încă în desfăşurare şi va fi finalizată, sperăm, până la sfârşitul lunii aprilie.

   Face precizarea extrem de importantă că acesta este un site interactiv, în sensul că fiecare dintre dvs. are posibilitatea de a-şi accesa şi gestiona propria pagină, astfel încât responsabilitatea pentru acurateţea datelor vă aparţine întregime.

   Imaginea dvs. literară postată pe site depinde numai şi numai de dvs !

   Precizăm că actuala configuraţie a fişelor bio-bibliografice materializează eforturile de documentare de aproape doi ani ale echipei de realizare, în condiţiile în care foarte mulţi dintre dvs. nu au răspuns invitaţiilor repetate de a-şi actualiza datele personale/literare!

   Prin urmare: va adresăm invitaţia de a face, individual şi pe propria răspundere, corecturile, adăugirile şi actualizările necesare pe pagina care vă aparţine, inclusiv schimbarea fotografiilor, urmând instrucţiunile din Suport tehnic (în stânga paginii). Dacă nu sunteţi îndeajuns de familiarizaţi cu utilizarea calculatorului, vă sugerăm apelaţi, pentru început, la un specialist care să vă instruiască în legătură cu gestionarea propriei pagini. Singura rugăminte a echipei de realizare este ca, în intervenţiile dvs., să respectaţi formatul fişei bio-bibliografice şi să evitaţi încărcarea acesteia cu detalii care nu ţin de profilul literar al site-ului.

   Vă mulţumim pentru suport şi vă dorim succes!

Întâlnirile literare de vineri

Vineri, 9 aprilie, de la ora 12.00, la sediul Filialei şi al revistei „Orizont” din Piaţa Sf. Gheorghe nr. 3, va avea loc lansarea volumului Aşa cum sunt, aşa cum au fost de Julia Kakucs, precum şi prezentarea monografiei Topolovăţu Mare, ediţie coordonată de Ioan Viorel Boldureanu.

Sprijin pentru viaţa literară bănăţeană

Stimaţi colegi,

 
   Data de 15 mai 2010 este termenul limită pentru depunerea Declaraţiilor de venit/2009 !
Potrivit prevederilor legale, puteţi sprijini Uniunea Scriitorilor - care este, legal, o organizaţie/entitate nonguvernamentală -, prin direcţionarea a 2% din impozitele plătite din veniturile dvs către aceasta.
Ce aveţi de făcut?:
1. Tipăriţi formularul anexat Fisa fiscala 230
2. Completaţi datele personale
3. Completaţi, la rubrica Entitate non profit:
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA TIMIŞOARA
Cod de identificare fiscala: 2786991
Cont bancar (IBAN): RO43RNCB0249000508720001 BCR TIMIŞOARA
4. Completaţi  Data şi Semnătura contribuabil
5. Expediaţi către ANAF – Direcţia generala a Finanţelor publice de care aparţineţi, împreună cu celelalte documente solicitate la depunerea Declaraţiei pe veniturile obţinute în anul precedent, Fişa fiscală 230 completată cu datele de mai sus.
   Astfel, 2% din impozitele care v-au fost deja reţinute nu vor mai merge in bugetul general al statului, ci vor sprijini, in mod direct, viaţa literară bănăţeană!

 
Vă mulţumim!

Adrese de e-mail

Rugăm colegii a căror biografie nu a fost încă inclusă pe site să ne trimită urgent o adresă validă de e-mail. Aceasta va fi utilizată pentru a li se putea deschide cont pe acest site, dar şi pentru viitoarele corespondenţe privind viaţa organizaţiei noastre. Colegii care încă nu stăpânesc prea bine tehnica informaţională sunt rugaţi să apeleze la prieteni sau rude pentru a primi o asemenea adresă de contact. Termen: 10 aprilie 2010. Adresele se pot trimite prin e-mail-ul de contact al site-ului: http://www.uniuneascriitorilortm.ro/contact (Probleme privind site-ul).

Este vorba despre:

Pagini web dedicate

 

Deoarece pe acest site fiecare membru al Filialei Timişoara a U.S.R. va avea o pagină web dedicată, dar şi acces la aceasta, vă rugăm să-l contactaţi prin e-mail pe secretarul  asociaţiei şi să-i transmiteţi urgent propria dvs. adresă de e-mail pe care doriţi să primiţi datele de acces. 

Fără o adresă personală de e-mail nu vă putem creea cont pe site şi nici nu putem insera biografia dvs. astfel încât să o puteţi administra personal. 

Colegii cărora le-a fost deja inserată biografia pe site au trebuit să primească datele de acces în mod automat, imediat după crearea contului. Este posibil ca mesajul cu aceste date să fi intrat la SPAM-uri, caz în care este absolut indicat să fie salvat la mesajele normale. Corespondenţa ulterioară va fi în continuare trimisă pe adresa de e-mail iniţială. 

Vă mulţumim pentru înţelegere!

Pages