Get Adobe Flash player

scriitor

PREMIILE FILIALEI TIMIȘOARA A UNIUNII SCRIITORILOR

   Juriul pentru acordarea premiilor literare ale Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România alcătuit din: SIMION DĂNILĂ, Președinte, CLAUDIU T. ARIEȘAN, GRAȚIELA BENGA, REMUS GIORGIONI și VASILE POPOVICI, a decis acordarea următoarelor premii pentru anul editorial 2017:

PREMIUL OPERA OMNIA

       ALEXANDRU RUJA

CARTEA ANULUI PENTRU POEZIE:

Întâlnirile literare de vineri

  Vineri, 23 noiembrie 2018 de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumelor postume Poezii,  vol. 1, 2, 3, Editura Cosmopoltanart, 2017 de CONSTANTIN GURĂU. 

Comunicat al Uniunii Scriitorilor despre degradarea limbii române

  Uniunea Scriitorilor din România, ca organizație de breaslă a profesioniştilor literaturii şi moştenitoare a tradiției cultivării limbii române, îşi manifestă profunda îngrijorare față de degradarea continuă a limbii române folosite în spațiul public, ca şi a nivelului cultural general, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luați drept exemple de către categorii largi de cetățeni.

Pages