Get Adobe Flash player

romania

Întâlnirile literare de vineri

          Vineri, 22 februarie 2013, ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont,  va avea loc lansarea volumelor Hoții de fulgere, Drumul spre Emaus, Elegii, de VALERIU ARMEANU și Metamorfozele jurnalului feminin, de VIORICA GLIGOR (Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România).

Comunicat al Comisiei de validare a Uniunii Scriitorilor din România

            Membrii stagiari ai U.S.R. care doresc titularizarea şi îndeplinesc condiţiile pentru aceasta (un stagiu de 3 ani), vor depune la filialele U.S.R. unde activează un dosar care să conţină:
·  cărţile apărute în acest interval de timp;
·  cronici literare la aceste cărţi;
· alte precizări bibliografice pentru completarea fişei personale (premii, participări la manifestări literare din ţară şi din străinătate, colocvii, festivaluri etc.).

Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2012

   Ca-n fiecare an, Uniunea Scriitorilor va decerna premiile literare pentru cărţi apărute în anul 2012.
   În vederea acestui eveniment, editorii şi scriitorii care au publicat cărţi anul trecut şi doresc să candideze la premiile USR sunt invitaţi să trimită volumele pe adresa USR, cu menţiunea „Pentru premiile USR pe anul 2012” până la data de 1 martie a.c.
   Premiile USR se decernează pentru: Poezie, Proză, Teatru, Critică, eseu şi istorie literară, Literatură pentru copii şi tineret, Traduceri, precum şi pentru Debut.

Întâlnirile literare de vineri

   Vineri, 1 februarie 2013, ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, va avea loc lansarea volumului Anina – Steierdorf: viziuni/ Visionen de GHEORGHE JURMA  și ERWIN JOSEF ȚIGLA.

Întâlnirile literare de vineri

   Vineri, 25 ianuarie, de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont, în cadrul Zilelor Editurii Eubeea, va fi lansat volumul Pulbere de sub piciorul tău de NINA CERANU, ediție bilingvă, traducere în limba italiană de VIORICA BĂLTEANU.

Primirea noilor membri ai Uniunii Scriitorilor din România

   În şedinta Consiliului Uniunii Scriitorilor din România, întrunit în data de 15 decembrie 2012, a fost ratificată lista noilor membri USR, prezentată de preşedintele Comisiei de validare, Dan Cristea, după cum urmează:
Filiala Timişoara: Mihai Alexandru – stagiar, Raul Bribete – stagiar, Cristian Contraş – stagiar, Ştefan Ehling – stagiar, Mihai Murariu – stagiar, Maria Niţu – stagiar, Alina Radu – stagiar, Constantin Rupa – stagiar, Mariana Stratulat – stagiar, Graţian Szekely – stagiar.    
   Ceremonia de primire a noilor membri va avea loc vineri, 18 ianuarie 2013, de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi a revistei Orizont.

Pages