Get Adobe Flash player

banat

Invitaţie

   Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi Editura Bastion vă invită joi, 27 mai, de la ora 13.00, în sala „Orizont” la prezentarea şi lansarea volumului Breviar mediteranean de Predrag Matvejević. Vor rosti alocuţiuni Cornel Ungureanu, Ioan Peianov, Ciprian Vălcan, Steva Perinaţ şi Tudor Creţu.

Şedinţa Comitetului de Conducere al Filialei Timişoara a USR

   Miercuri, 19 mai a.c., a avut loc şedinţa Comitetului de Conducere al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, cu următoarea Ordine de zi:
1. Analiza activităţii Filialei în semestrul I
2. Analiza situaţiei financiare a Filialei şi a execuţiei bugetului pe semestrul I
3. Analiza cererilor şi dosarelor de primire ca membru al Uniunii Scriitorilor din România.
   La primul punct, Comitetul a constatat că programul de activităţi şi proiecte propus a fost realizat în totalitate, principalele proiecte asumate pentru semetrul I (site-ul Filialei, digitalizarea bazei de date, organizarea Taberei Transfrontaliere de creaţie literară Atelierele de la Româneşti şi demararea lucrărilor la Memorialul scriitorilor) fiind implementate cu succes.
   La punctul al doilea, Comitetul a constatat că Filiala a reuşit colectarea în proporţie de 54% a cotizaţiilor pe anul 2010, în acest fel asigurându-se resursele financiare necesare pentru activitatea curentă.
   De asemenea, Comitetul a apreciat că derularea contractului pentru sediul din Calea Bogdăneştilor nr. 19 este în parametrii stabiliţi, principalele investiţii fiind realizate sau în curs de finalizare până la sfârşitul lunii octombrie a.c.
   La punctul al treilea, Comitetul a luat în discuţie cele 20 de cereri, respectiv, dosare de primire ca membru al Uniunii Scritorilor depuse până în prezent. În urma analizei acestora, Comitetul a decis înaintarea către Comisia de validare a USR a solicitărilor depuse de următorii autori: Arcadie Chirşbaum, Corina Rujan, Aurelian Sârbu, Adriana Weimer, Mariana Stratulat, Mirel Radu Petcu şi Tudor Creţu (poezie), Cristian Contraş, Gyalai Korpos Ştefan şi Lucian Vasile Szabo (proză) şi Doina Dascălu, Maria Niţu, Rodica Opreanu (critică literară).
   În ultima parte a şedinţei au fost rezolvate probleme curente ale Filialei.

Invitaţie

  Vineri, 14 mai. a.c., de la ora 13.30, în sala de cenaclu a revistei „Orizont” va avea loc o întâlnire cu dl Dorin Popa, coordonatorul colecţiei Societate&Publicistică a Institutului European (Iaşi), în contextul lansării volumului Vederi din Timişoara de Viorel Marineasa.

Întâlnire româno-germană

   La sediul Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România a avut loc joi, 6 mai a.c., o întâlnire de lucru la care au participat, din partea germană, doamnele Alina Baciu, Directoarea Centrului Cultural German Timişoara, şi Elke Sabiel, Consilier cultural, iar din partea română, Cornel Ungureanu, Preşedintele Filialei Timişoara a USR, Maria Pongracz, Vicepreşedinte, şi Marian Odangiu, Referent de specialitate. Cu acest prilej, a fost realizat un fructuos schimb de opinii privind literatura germană din Banat şi din diaspora şi au fost stabilite reperele unei viitoare colaborări în proiecte culturale comune, în beneficiul stimulării şi susţinerii scriitorilor bănăţeni de limba germană din diaspora, precum şi a celor din spaţiul cultural local şi regional.

Sumarul revistei "Orizont" Aprilie/2010

Un romancier din Est: Ioan Groşan:
Romancierul ca zugrav, faianţar şi arhitect (un interviu cu Ioan Groşan realizat de Mircea Mihăieş); trei cronici literare la romanul recent apărut al lui Ioan Groşan, Un om din Est. Semnează Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieş şi Lucia Toader.
Aniversare: profesorul Ştefan Munteanu la 90 de ani. Portrete de Vasile D. Ţâra, Ileana Oancea, Alexandru Ruja, Laura Cheie, Livia Vasiluţă.
Cronici literare lavolume de Philip Roth, Ioana Pârvulescu, Mircea Daneliuc, Alexandru Niculescu. Semnează Cristina Chevereşan, Radu Ciobanu, Alexandru Budac, Smaranda Vultur.
Un haiduc feminin. Inedit: Corespondenţă Olga Caba
Polonia. In memoriam. Împăcare (un eseu de Wojciech Bonowicz) şi un dialog inedit cu filosoful Leszeck Kołakowski, Despre bătrâneţe, înţelepciune şi virtuţi în exces (pagini realizate cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti)
Temeritatea traducerii. Un interviu cu Gabriela Koszta
Rubrici permanente: Şerban Foarţă, Marcel Tolcea, Claudiu T. Arieşan, Paul Eugen Banciu, Adrian Bodnaru, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Radu Pavel Gheo, Robert Şerban, Adriana Cârcu, Cora Manole, Ioan Palici, Dana Chetrinescu, Ciprian Vălcan, Cristina Chevereşan, Adina Baya, Daniela Magiaru, Petru Umanschi.
Fiction &CO  Strada Dostoievski (Fragment de roman) de Marian Odangiu
Rammstein la Belgrad, de Mimo Obradov
Vasile Popovici: Ca un pod argintiu al dorinţei. Noi pagini marocane (jurnal)

Pages