Get Adobe Flash player

ȘEDINȚA COMITETULUI DE CONDUCERE AL FILIALEI

Printer-friendly versionPDF version

      Miercuri, 25 februarie 2026, a avut loc prima Ședință a Comitetului de Conducere al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor, după alegerile parțiale din prima jumătate a acestei luni. Au participat Robert Șerban, noul Președinte al Filialei, Claudiu Arieșan, Lucian Ionică, Marian Odangiu și Marcel Tolcea, membrii Comitetului. A fost, de asemenea, prezent, dl. Mircea Mihăieș, reprezentant al Filialei în Comitetul Director USR. În deschidere, a avut loc un dialog liber privind patrimoniul și funcționarea administrativă, economică și financiară a Filialei. Noul Președinte al Filialei a prezentat apoi un Program de activități concrete pe termen scurt și mediu, deschizând o amplă dezbatere privind situația patrimoniului și prioritățile investiționale la sediile Filialei, reluarea activității literare curente, lansarea unui sondaj printre colegi privitor la desfășurarea acesteia, înființarea Cenaclului ”Cornel Ungureanu” al Filialei și al revistei Orizont, destinat îndeosebi promovării tinerelor talente. O parte importantă a discuțiilor s-a referit la organizarea la Timișoara a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului și instituirea unui Marele Premiu Literar al Banatului, cu decernare anuală. Au fost abordate probleme legate de genericul, temele și acțiunile din cadrul Festivalului, finanțarea acestora, listele de invitați din țară și din străinătate etc. În continuare, a fost abordată problema elaborării și structurării noului site al Filialei și au fost validate cinci din cele șase dosare de primire în USR, pentru Sesiunea martie 2026.