Get Adobe Flash player

Depunere de volume pentru premiile Filialei pentru anul editorial 2018

Printer-friendly versionPDF version

 Stimați colegi,

  În intervalul 25 septembrie - 25 octombrie a.c., vă invităm să depuneți lucrările dvs (volume de autor) pe care le propuneți pentru jurizarea în vederea acordării premiilor Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul editorial 2018.

   Volumele pot fi depuse după cum urmează:

1. prin poștă, la adresa Marian Odangiu, Revista Orizont, Piața Sf.Gheorghe nr. 3, Cod poștal 300085, Timișoara, Județul Timiș;

2. la Președintele Filialei Timișoara a USR, zilnic, între orele 11.00-13.00;

3. la Redacția revistei Orizont, Piața Sf.Gheorghe nr. 3, Timișoara  (dl. Paul Crușcov, zilnic, între orele 13.00-15.00)

4. la dna Ibolcsa Horvat (Ibi) - Filiala Timișoara a USR, luni, joi, vineri, între orele 8.30-11.00;

5. la biroul Filialei Timișoara a USR, Piața Sf.Gheorghe nr. 3, Timișoara, în fiecare vineri, între orele 10.00-14.00.

   Volumele depuse vor fi jurizate în intervalul 26.10.2019 -15.11.2019, iar festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în prima jumătate de lunii decembrie, la o dată care va fi anunțată ulterior.

   Se acordă următoarele premii:

Opera Omnia (premiu decis de Comitetul Filialei)

Cartea anului pentru Poezie

Cartea anului pentru Proză

Cartea anului pentru Istorie și critică literară și eseu.

   Vor fi acordate, de asemenea, Premii speciale pentru lucrările valoroase aparținând altor genuri literare.

 Vă mulțumim.