PRIMIRI DE NOI MEMBRI USR 2025


Printr-un Comunicat oficial, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România a solicitat ca noile dosare de primire ca membru al USR să fie depuse până la data de 1 martie 2025, astfel încât acestea să poată fi examinate în timp util de Comisia de Validare.
În același Comunicat se face recomandarea de a nu depune dosarele de candidatură respinse la precedenta validare, dat fiind faptul că a trecut prea puțin timp pentru ca lucrurile să se fi schimbat hotărâtor acolo unde Comisia de Validare a considerat că textele sunt lipsite de valoare literară sau nu conțin suficiente referințe critice.
De asemenea, se face recomandarea ca această sesiune de validare să fie dedicată candidaților aparținând tinerelor generații.
Pentru a putea derula procedurile prevăzute de Statutul USR, la Filiala Timișoara dosare se depun până cel târziu la 15 februarie 2025.