Get Adobe Flash player

Triplă aniversare literară

Printer-friendly versionPDF version
   Fundaţia Culturală „Orient Latin” din Timişoara, cu sprijinul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România şi al Muzeului Banatului, organizează marţi, 12 noiembrie, la orele 15.00, la Galeria Mansarda Bastion aniversarea a 20 de ani de la apariţia primului număr al revistei de literatură şi arte „Orient Latin” în peisajul cultural timişorean. Cu acelaşi prilej, se vor aniversa şi cele două decenii de la atestarea Editurii „Eubeea” de către Ministerul Culturii. Un al treilea eveniment prevăzut a se desfăşura este încă o aniversare de 20 de ani, cea a revistei „Confluenţe”, revista literară din Oraviţa, condusă de scriitorul Mihai Moldovan.
   Gazdele manifestării vor fi scriitoarea Nina Ceranu, preşedinta Fundaţiei Culturale „Orient Latin” şi poetul Ilie Chelariu, redactor şef al revistei omonime.